Ca și anul trecut, anul acesta Petra a primit în ghetuțe, alături de alte cadouri, o scrisoare de Moș Crăciun. Ți-o arăt și ție, mai jos. Tu ce ai primit?
Dragă Petra,
E întotdeauna o bucurie să primesc scrisoarea ta de Crăciun și sunt încântat că ai continuat să îmi scrii și după ce ai aflat că mami și tati sunt ajutoarele mele de bază. Listele tale de dorințe sunt frumos ilustrate, dar cele mai amuzante sunt întrebările pe care mi le pui. Zău că n-am mai întâlnit așa ceva. Credeam că ți-am răspuns deja la toate curiozitățile tale, anul trecut, dar iată că și anul acesta m-ai surprins. Sper să mă descurc.
Câți ani ai? M-ai întrebat tu.
Măi, fata Moșului, dar cine mai stă să-i numere? M-am născut atunci când oamenii și-au dat seama că ceea ce au le e de ajuns și că pot oferi și altora din multul sau puținul lor. M-am ridicat în picioare atunci când primul om a întins o bucată din vânatul lui altui om, mai slab sau mai bătrân. Am știut cine sunt atunci când primul copil a primit în dar un căluț sculptat în lemn, ca să se joace cu el în timp ce se încălzește lângă foc. Am întinerit văzând cum tot mai mulți oameni învață generozitatea și am îmbătrânit observând cât de mulți sunt în stare de cele mai oribile fapte pentru a fura ceea ce aparține altora. Am trăit suficient cât să văd populațiile acestei planete minunate înmulțindu-se tot mai mult și amestecându-se între ele și era să mor de mai multe ori, atunci când am asistat la modul în care aceștia și-au consumat și neglijat cele mai importante daruri ale naturii. Dar am rămas pe aici, de dragul râsetelor de copii și pentru că am știut că, atât timp cât exist, oamenii nu vor pierde de tot generozitatea. Am vârsta dăruirii, Petra, nici mai mult, nici mai puțin. Cât înseamnă asta în cifre zău că nu știu și nici nu sunt sigur că poate fi numărat.
Ai mai slăbit? M-ai mai întrebat, în scrisoarea ta de anul acesta.
Ha, ha, ha și ho, ho, ho, ești drăguță, ca de obicei. Păi cum să slăbesc dacă tu-mi lași în fiecare an turte dulci sub brad? Glumesc, nu ești tu vinovată. Ba trebuie să știi că la un moment dat chiar am încercat să slăbesc. Am renunțat de tot la legume, la carne, la verdețuri și am început o dietă pe bază de ciocolată. Eram într-una din casele prin care am ajuns ducând cadouri copiilor, în ajun de Crăciun, când am văzut așa, din mers, o carte despre slăbit. Am deschis-o și am apucat să citesc introducerea, nu-mi aduc aminte acum exact ce scria, ideea era să nu amesteci alimentele și să mănânci din aceeași categorie, oricât vrei, mai multe zile la rând. Cred că se chema dieta disociată, dar n-am apucat să aprofundez pentru că mă simțise cățelul familiei și m-am grăbit să-mi salvez pielea. Dar mi-a rămas în cap. Mi s-a părut tare simplu să mănânci doar dintr-un fel și să nu-ți mai bați capul cu atâtea combinații. Așa că am așteptat să prind o perioadă în care Crăciunița merge la o cură cu ape termale și m-am pus pe treabă.
M-am gândit bine mai întâi. Era exclus să renunț la ciocolată, așa că nu am avut de ales. Am zis: ciocolată să fie, minim o săptămână. Mai mare dragul să ții cură de slăbire. Mi-am frecat mâinile și m-am dus la supermarket și am umplut coșul cu tablete. Ca să mă crezi că eram riguros și nu voiam să păcălesc pe nimeni, nici măcar n-am luat tablete diferite, am ales același sortiment, ciocolată cu alune crocante și cremă de caramel.
Să-ți spun ceva? Nu vreau să mai văd în viața mea ciocolata asta. Și era preferata mea, cine m-o fi pus să o aleg tocmai pe ea? Cert e că după două zile de mâncat ciocolată dimineața, la prânz și seara, plus la cele două gustări dintre mese, pofteam la o pastramă de berbecuț și o farfurie cu murături sărate ca la cel mai apetisant tort din lume. Spre finalul săptămânii aveam dureri de stomac, palpitații și o stare de agitație permanentă. Dar m-am ținut tare pe poziții și la final m-am suit pe cântar ca să văd victoria: șoc și groază, nu numai că nu slăbisem, dar mă îngrășasem!
Așa că, draga mea Petra, nu am slăbit și nici nu cred că mai am de gând. Când a venit Crăciunița acasă s-a înfuriat și m-a făcut cu ou și cu oțet pentru tâmpenia pe care o făcusem. Mi-a explicat care era cu adevărat idea dietei, dar acum știam deja, pe propria piele, că nicio cură extremă nu e bună, indiferent că e vorba de ciocolată sau castraveți. Așa că poți să îmi lași și anul acesta o turtă dulce sub brad.
Pentru anul viitor mi-am propus să le mai dau liber la reni și să merg mai mult pe jos. Cred că e o variantă mai sănătoasă. Ne auzim în 2017 și îți povestesc cum a mers.
Sărbători fericite!