Quantcast
Channel: Ecoturism, cultura si creativitate
Viewing all articles
Browse latest Browse all 320

Vacanță în familie: cetăți dacice, doi căței și o pisică

$
0
0

Despre cetățile dacice nu mă încumet încă să-ți povestesc în amănunt. N-am prea multe cunoștințe și nici n-am vizitat suficiente. Am început să citesc despre daci imediat ce am ajuns la pensiune și am găsit în cameră câteva cărți editate de Fundația Dacica, am gânduri de a reveni în zonă, așa că subiectul acesta trebuie să mai dospească. Așa că, în cele ce urmează, am de gând să îți arăt doar câteva imagini de la Sarmizegetusa Regia și cetatea Piatra Roșie, dar și să te ajut să înțelegi ce e cu cățeii și pisica din titlu.

Sarmizegetusa Regia

La Regia am ajuns la finalul unei zile ploioase ce ne-a ținut până după prânz în pensiune, în bibliotecă. Nu mi-a părut rău, am profitat și am jucat ceva, am citit, am văzut un film documentar destul de bine făcut. Când norii s-au mai împrăștiat și cerul a părut să promită că ne dă înapoi vara pe care o cunoșteam, am pornit, cale de aproape o oră și jumătate de mers cu mașina pe șosea, către presupusa capitală a lui Decebal. Vrând, nevrând, chiar dacă ar fi și bune și rele de spus despre Regia, m-am emoționat când am ajuns acolo. M-a iritat interdicția de a sta pe iarbă sau faptul că situl este închis între 1 decembrie și 28 februarie, dar, așa cum spuneam, nu vreau să intru acum în prea multe detalii.

Regia-7555

Click pe imagini pentru a intra în galerie

Sarmizegetusa-Regia-6248 Regia-7463 Regia-7465 Sarmizegetusa-Regia-6275 Sarmizegetusa-Regia-6306 Sarmizegetusa-Regia-6358 Sarmizegetusa-Regia-6372 Regia-7598 Regia-7556 Regia-7543 Sarmizegetusa-Regia-6350 Regia-7480 Regia-7554 Regia-7499 Regia-7464

Piatra Roșie

Din fosta așezare dacică nu am înțeles mare lucru și n-am fi înțeles chiar nimic dacă nu am fi avut cu noi o schemă a cetății. Totul este acoperit cu iarbă, nu e pază, nu e nimic. Și aici am ajuns doar noi doi, cățeii și o pisică. Pot spune că a fost că cea mai amuzantă drumeție de până acum. Am lăsat-o pe Petra la pensiune, după ascensiunea prin apă spre peștera Cioclovina (de care am povestit deja în episodul anterior), și am pornit spre cetate. Imediat ce am ieșit din pensiune și am făcut stânga, 12 lăbuțe au tropăit pe lângă noi. Nici dacă n-am fi știut drumul (marcat tot prin eforturile celor de la pensiune, cum altfel), tot am fi nimerit, ajutați de cele trei patrupede de încredere. Doi căței și o pisică. O pisică? O pisică, da. Pe numele său Mau de Sus, motanul de munte al Pensiunii Dacica a urcat tot drumul cu noi, torcând ca un tractoraș și făcând slalom printre picioarele noastre. Nu-i de mirare că a devenit eroul și personajul nostru preferat de fotografie.

Piatra-Rosie-8018

Click pe imagini pentru a intra în galerie

Piatra-Rosie-7952 Piatra-Rosie-6625 Texturi de pădure La fotografiat ciuperci Piatra-Rosie-7990 Mau de Sus Piatra-Rosie-6635 Siluete Apus printre copaci Halal panouri pentru un monument UNESCO Piatra-Rosie-8004 Scara de la Piatra Roșie și un motan Piatra-Rosie-6664 makiing of Priveliște de la Piatra Roșie Piatra-Rosie-8048 Odihnă cu animale Echipa de drumeție Piatra-Rosie-6678 Și vacile se întorc acasă, nu-i așa?

Aici se încheie poveștile noastre din Țara Hațegului și Țara Dacilor, prin locuri mai puțin bătute ce își păstrează o sălbăticie de care încă ne mai putem bucura, în România. Noi vrem să ne întoarcem și să explorăm și alte trasee și cetăți, dar până atunci bătălia continuă. Am zis bătălie? Pardon, vacanța în familie.

Stai pe aproape, săptămâna viitoare urmează Țara Beiușului și Pădurea Craiului.

Piatra-Rosie-8087


Viewing all articles
Browse latest Browse all 320

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48