Sârbă lentă, la minor, comandă solista, o fată frumoasă și bine coaptă de clasa a doisprezecea. E născută în Clejani și face școala de muzică la București. Are o voce frumoasă, iar taraful o acompaniază cu entuziasm și cu boxele date la maxim. Încerc să mă pitesc sub un acoperiș, un loc în care mi se pare că mai scade puțin vibrația din timpane. Câteva femei harnice din Clejani au întins o masă lungă, cu bunătăți de casă și o varietate de prăjituri ce ar face orice cofetărie să roșească. Copii îmbrăcați tradițional vin să ne împartă pliante realizate de ei, în școală. În altă parte a curții se găsesc obiecte de lemn sau produse de la Meșteshukar ButiQ. Așezat pe jos, aproape ascuns de masa din față și de un copac, e Nea Mircea Tudose, unul dintre puținii care mai știu să facă mături. Demonstrează cu îndemânare în fața noastră, iar eu privesc uimită cum niște banale paie devin măturici cochete, ca niște păpuși.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
Nu mă așteptam să avem parte de așa o mobilizare de forțe. E adevărat că suntem peste o sută de bicicliști care am pornit, alături de Outhentic Cycling Romania, în descoperirea unui nou traseu cicloturistic: „Pe urmele istoriei la Clejani – Bulbucata”. Plecând din Bolintin Vale, trecând prin Bucșani, am ajuns la Clejani la ora prânzului și acum e greu și aproape rușine să pleci mai departe, când vezi cât maldăr de mâncare a rămas încă neatins.
Plimbarea e neașteptat de frumoasă, cu porțiuni prin păduri în care cicadele răcnesc mai ceva ca taraful din Clejani sau pe lângă silențioasele lanuri de floarea soarelui. Traseul e ușor, cu foarte mici urcări sau coborâri și în mare parte asfaltat. Chiar dacă suntem mulți, reușim să ne încadrăm în program, ba chiar suntem mereu cu un pas înainte. Credeam că voi fi ultima din șir dar, în mod paradoxal, constat că dealurile Transilvaniei m-au mai călit și că șaptezeci de kilometri la șes nu sunt chiar așa de greu de făcut, mai ales cu atâtea opriri și încurajări dulci pe traseu. La fiecare pauză avem ba gogoși, ba prăjiturele, ba limonadă sau apă rece. Mai vedem pe drum un conac abandonat cu o istorie demnă de reținut (Conacul Anghelescu din Bucșani, construit în 1931 de fostul guvernator al României din perioada 1931-1944) , prindem ce a mai rămas din parada cailor de la Bulbucata (a fost un târg matinal, noi am ajuns când mulți plecaseră deja), aflăm că Nichifor Crainic s-a născut tot aici și facem o ultimă oprire la biserica de lemn de lângă Pădurea Bolintin. Peisajul e frumos, spațiul din jur e impecabil și verde, iar biserica din lemn, în stil maramureșean, ar fi putut fi foarte frumoasă. M-am dezumflat când am văzut ușa din termopan de la intrare și am aflat despre alte detalii moderne folosite în izolare, într-un discurs care m-a troienit sub o avalanșă de greșeli gramaticale. Cândva preoții erau primii dascăli, acum găsești și la oraș educatori, angajați în grădinițe private scumpe, care nu vorbesc bine limba noastră.
Toate acestea fac și ele parte din România, frumusețile și greșelile, drumurile bune și proaste, lipsa unor trasee cicloturistice bine semnalizate și inițiativa unor oameni care chiar vor să schimbe ceva și să ofere ceva normal celor care doresc să se miște și să cunoască țara.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
Nu închei până nu felicit Outhentic Cycling Romania și Asociația ROI, cât și sponsorii și partenerii care le-au fost alături, pentru acest eveniment ce a funcționat ca un ceas bun într-o Românie care găsește mereu motive să-și scuze întârzierea. M-am simțit minunat și am descoperit locuri în care voi putea reveni, chiar și pentru porțiuni mai mici, alături de familie.
Traseul poate fi văzut aici.