Quantcast
Channel: Ecoturism, cultura si creativitate
Viewing all articles
Browse latest Browse all 320

Transilvania pe bicicletă (4): Viscri – Sighişoara

$
0
0

Ploaia curgea de pe acoperişuri în timp ce frigul îmi intra tot mai hotărât în oase, ba nu, în măduva oaselor, în cele mai nevăzute celule în care s-ar mai fi putut găsi vreo urmă de curaj pentru a porni din nou pe bicicletă. Femeia de la magazinul cu papuci de pâslă şi şosete de lână din Viscri ne demonstra cum se face o pereche de botoşei călduroşi, turnând apă, frecând cu săpun şi adăugând straturi pestre straturi de lână. Procesul ne era înfăţişat într-o variantă prescurtată, ca în poveştile rescrise pentru copii. Din mâna ei nu aveau să iasă nişte încălţări de casă care iau drumul Germaniei, aşa cum se întâmplă de obicei, dar măcar aveam să înţelegem că nu e deloc uşor şi că trebuie mult timp şi răbdare pentru un obiect ce, la final, pare turnat la maşină.

Transylvania-by-bike-2566Click pe imagini pentru a intra în galerie.

Transylvania-by-bike-2554 Transylvania-by-bike-2573 Transylvania-by-bike-2576 Transylvania-by-bike-2580 Transylvania-by-bike-2596

Până când ne-am întors la pensiune, frigul şi ploaia îşi încheiaseră lucrarea perfidă: hotărâsem că merg în maşină, împreună cu Oana. Iar pe drum spre Sighişoara mă lua cu tremurat numai când observam, pe termometrul de la bord, cum temperatura scădea pe alocuri chiar şi până la 7 grade.

Am ajuns aşadar la Fronius Residence înaintea celor mai bravi biciclişti din grup. Mă bucuram să fiu din nou în Sighişoara. Cu toate neajunsurile provocate de turismul de masă, nu poţi să spui Transilvania Medievală şi să ocoleşti Sighişoara, nici măcar cu mintea. Iar când dai de o casă veche ca Fronius Residence, născută parcă o dată cu cetatea şi aşezată de sute de ani lângă scara acoperită de lemn către şcoală, chiar laşi cârcotelile deoparte şi te cuprinde un sentiment de mândrie. Am profitat de avansul pe care îl aveam pentru a trage cu ochiul în mai multe camere. M-am entuziasmat ca la muzeu văzând bolţile tavanelor, piesele vechi de mobilier, felul discret şi echilibrat în care noul s-a instalat în băi, în timp ce încuietorile se lasă încă ferecate cu chei originale. Aveţi mare grijă la cheie, mi s-a spus de la recepţie, e singura şi nu am reuşit până acum să facem o copie care să funcţioneze. M-am simţit deodată foarte responsabilă, parcă mi se dăduse în mână o clepsidră de sticlă din care, dacă nu aveam grijă să o întorc la vreme, timpul ar fi fugit cu tot cu amintirile lui.

Click pe imagini pentru a intra în galerie.

Transylvania-by-bike-2721 Transylvania-by-bike-2638 Transylvania-by-bike-2639 Transylvania-by-bike-2640 Transylvania-by-bike-2641 Transylvania-by-bike-2642 Transylvania-by-bike-2646 Transylvania-by-bike-2653 Transylvania-by-bike-2658 Transylvania-by-bike-htc-1522

De la geamul camerei am privit către turnul cu ceas şi am oftat. Nu mă iertam încă pentru lipsa de curaj. Aproape că îmi doream ca ceilalţi să apară uzi şi înfriguraţi, să-mi spună că am fost cea mai înţeleaptă când am hotărât să merg cu maşina. În schimb, au venit veseli, tonifiaţi de aventura pe care o avuseseră pe un traseu provocator. Iar la masă, când a venit momentul să completăm jurnalul de bord al lui Ionuţ, m-am trezit pedepsită, pusă în glumă să scriu de 10 de ori că regret decizia luată. Ceea ce am şi făcut, cu convingere şi năduf şcolăresc.

Transylvania-by-bike-htc-1511

În capul meu se va amesteca mereu o Sighişoară pe care am cunoscut-o acum mai bine 20 de ani în urmă, în prima mea călătorie singură prin ţară, şi ceea ce poţi vedea acum. Muzeul din turnul cu ceas a rămas pentru mine unul dintre colţurile preferate, locul din care poţi afla foarte multe despre trecutul cetăţii, despre obiceiuri şi meserii. Poţi să te pierzi acolo cu orele. Nu-mi plac însă maşinile parcate pe străduţe, îmi taie tot avântul fotografic. Nu fac sau nu ar trebui să facă parte din peisaj. Nici suvenirurile din magazine nu sunt o bucurie pentru ochi. Melcii, în schimb, sunt bineveniţi, pe bicicletă sau pe jos.

Transylvania-by-bike-2749Click pe imagini pentru a intra în galerie.

Transylvania-by-bike-2672 Transylvania-by-bike-2680 Transylvania-by-bike-2682 Transylvania-by-bike-2692 Transylvania-by-bike-2705 Transylvania-by-bike-2716 Transylvania-by-bike-2729 Transylvania-by-bike-2773 Transylvania-by-bike-2783 Transylvania-by-bike-htc-1507 Transylvania-by-bike-2702

Va urma.

Această aventură a fost organizată de CarpatBike.

Mai multe fotografii din Transilvania se vor adăuga treptat şi în albumul de pe facebook.

Citeşte şi:

Transilvania pe bicicletă (1) – introducere

Transilvania pe bicicletă (2) – Braşov – Tălişoara

Transilvania pe bicicletă (3) – Tălișoara – Viscri


Viewing all articles
Browse latest Browse all 320

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48