Ploaia curgea de pe acoperişuri în timp ce frigul îmi intra tot mai hotărât în oase, ba nu, în măduva oaselor, în cele mai nevăzute celule în care s-ar mai fi putut găsi vreo urmă de curaj pentru a porni din nou pe bicicletă. Femeia de la magazinul cu papuci de pâslă şi şosete de lână din Viscri ne demonstra cum se face o pereche de botoşei călduroşi, turnând apă, frecând cu săpun şi adăugând straturi pestre straturi de lână. Procesul ne era înfăţişat într-o variantă prescurtată, ca în poveştile rescrise pentru copii. Din mâna ei nu aveau să iasă nişte încălţări de casă care iau drumul Germaniei, aşa cum se întâmplă de obicei, dar măcar aveam să înţelegem că nu e deloc uşor şi că trebuie mult timp şi răbdare pentru un obiect ce, la final, pare turnat la maşină.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
Până când ne-am întors la pensiune, frigul şi ploaia îşi încheiaseră lucrarea perfidă: hotărâsem că merg în maşină, împreună cu Oana. Iar pe drum spre Sighişoara mă lua cu tremurat numai când observam, pe termometrul de la bord, cum temperatura scădea pe alocuri chiar şi până la 7 grade.
Am ajuns aşadar la Fronius Residence înaintea celor mai bravi biciclişti din grup. Mă bucuram să fiu din nou în Sighişoara. Cu toate neajunsurile provocate de turismul de masă, nu poţi să spui Transilvania Medievală şi să ocoleşti Sighişoara, nici măcar cu mintea. Iar când dai de o casă veche ca Fronius Residence, născută parcă o dată cu cetatea şi aşezată de sute de ani lângă scara acoperită de lemn către şcoală, chiar laşi cârcotelile deoparte şi te cuprinde un sentiment de mândrie. Am profitat de avansul pe care îl aveam pentru a trage cu ochiul în mai multe camere. M-am entuziasmat ca la muzeu văzând bolţile tavanelor, piesele vechi de mobilier, felul discret şi echilibrat în care noul s-a instalat în băi, în timp ce încuietorile se lasă încă ferecate cu chei originale. Aveţi mare grijă la cheie, mi s-a spus de la recepţie, e singura şi nu am reuşit până acum să facem o copie care să funcţioneze. M-am simţit deodată foarte responsabilă, parcă mi se dăduse în mână o clepsidră de sticlă din care, dacă nu aveam grijă să o întorc la vreme, timpul ar fi fugit cu tot cu amintirile lui.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
De la geamul camerei am privit către turnul cu ceas şi am oftat. Nu mă iertam încă pentru lipsa de curaj. Aproape că îmi doream ca ceilalţi să apară uzi şi înfriguraţi, să-mi spună că am fost cea mai înţeleaptă când am hotărât să merg cu maşina. În schimb, au venit veseli, tonifiaţi de aventura pe care o avuseseră pe un traseu provocator. Iar la masă, când a venit momentul să completăm jurnalul de bord al lui Ionuţ, m-am trezit pedepsită, pusă în glumă să scriu de 10 de ori că regret decizia luată. Ceea ce am şi făcut, cu convingere şi năduf şcolăresc.
În capul meu se va amesteca mereu o Sighişoară pe care am cunoscut-o acum mai bine 20 de ani în urmă, în prima mea călătorie singură prin ţară, şi ceea ce poţi vedea acum. Muzeul din turnul cu ceas a rămas pentru mine unul dintre colţurile preferate, locul din care poţi afla foarte multe despre trecutul cetăţii, despre obiceiuri şi meserii. Poţi să te pierzi acolo cu orele. Nu-mi plac însă maşinile parcate pe străduţe, îmi taie tot avântul fotografic. Nu fac sau nu ar trebui să facă parte din peisaj. Nici suvenirurile din magazine nu sunt o bucurie pentru ochi. Melcii, în schimb, sunt bineveniţi, pe bicicletă sau pe jos.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
Va urma.
Această aventură a fost organizată de CarpatBike.
Mai multe fotografii din Transilvania se vor adăuga treptat şi în albumul de pe facebook.
Citeşte şi:
Transilvania pe bicicletă (1) – introducere
Transilvania pe bicicletă (2) – Braşov – Tălişoara
Transilvania pe bicicletă (3) – Tălișoara – Viscri